Cancerul

Cancerul

1. Cancerul cerebral
2. Cancerul de col uterin
3. Cancerul colorectal
4. Cancerul esofagian
5. Cancerul gastric
6. Cancerul laringian
7. Cancerul de sân
8. Cancerul de piele
9. Cancerul pulmonar
10. Cancerul testicular
11. Cancerul de prostată
12. Cancerul-osos


..............................................................................................................................................................



Creierul este format din celule nervoase (neuroni) şi celule care asigură desfăşurarea normală a activităţii şi funcţiilor acestora (celule gliale). Aceste celule sunt protejate de 3 membrane reunite sub denumirea de meninge cerebral şi acoperite apoi de structurile osoase ale scalpului.

Tumorile cerebrale pot fi:
- benigne, cu margini bine delimitate şi fără să invadeze ţesutul alăturat, caz în care pot fi extirpate;
- maligne, care cresc rapid şi se pot răspândi în alte regiuni ale creierului sau, mai rar, ale
corpului.

Factorii de risc pentru tumorile cerebrale sunt:
- sexul: cazurile de tumori cerebrale sunt mai frecvente la barbati de cat la femei
- varsta: s-a observat ca incidenta creste dupa varsta de 50-60 de ani. Cu toate acestea tumorile cerebrale sunt al 2-lea tip de cancer ca si frecventa la copiii sub 8 ani
- istoricul familial: persoanele ce au in familie membrii diagnosticati cu tumora cerebrala au un risc mai mare de a dezvolta boala
- locul de munca: datorita expunerilor la radiatii ionizante, formaldehida, clorura de vinil, acrilonicril

Simptomele tumorilor cerebrale:
- dureri de cap, mai accentuate dimineata
- ameteli sau varsaturi
- tulburari in vedere, vorbire, auz
- probleme de echilibru sau de mers
- tulburari de comportament sau personalitate
- afectarea capacitatii de concentrare, probleme de memorie
- convulsii sau crize epileptice
- amorteli la nivelul membrelor, paralizie faciala

Tratamentul tumorilor cerebrale
Exista mai multe tipuri de tratament in cazul tumorilor craniene, in functie de tipul tumorii si de gradul acesteia: excizia chirurgicala, radioterapia, chimioterapia, asocieri ale acestor metode precum si terapii complementare: corticoterapia sau medicamentele antiepileptice.



Cancerul de col uterin sau cancerul cervical apare in urma dezvoltarii celulelor canceroase in zona colului uterin. Cauza sa poate fi de natura virala (HPV – Human Papilloma Virus) transmisibil prin contact sexual. Cancerul de col uterin are o evolutie lenta de cca 10-15 ani, dar depistat precoce, el este vindecabil. De aceea se recomanda tuturor femeilor efectuarea testului citovaginal, care permite detectarea bolii intr-un stadiu incipient, respective intarzie evolutia spre forme invasive de cancer de col uterin.
In cazul depistarii cancerului de col uterin, testul principal este frotiul citovaginal Babes-Papanicolau care consta in recoltarea din vagin a catorva celule de pe col si examinarea la microscop intr-un laborator de citologie.
In prezent, Romania detine locul I in Europa in ceea ce priveste incidenta si mortalitatea cancerului de col uterin. De aceea se impune instituirea la scara larga a unui program de screening pentru cancerul de col uterin. Pentru a preveni cancerul de col uterin exista un vaccin impotriva virusului HPV si poate fi facut de catre orice faa, tanara care nu si-a inceput viata sexuala. Poate fi utilizat si de catre femeile active sexual insa numai in urma unor teste amanuntite.



Cancerul colorectal reprezinta prezenta celulelor canceroase in colon (ultimii 2 m ai intestinului gros), in rect (ultimii 2 cm din colon) sau in cec (o punga situata in partea inferioara a abdomenului). Deoarece rectul este o parte a colonului, cancerul de colon si cel rectal se confunda adeseori. Persoanele care prezinta risc crescut sunt cei care sufera de urmatoarele boli: colita cronica ulcerativa, boala Crohn, cancerul de san si persoanele cu antecedente familiale de cancer colorectal. Studiile mai arat faptul ca dieta joaca un rol foarte important in aparitia acestui tip de cancer. Astfel ca grasimea din alimentatie creste cantitatea de acizi biliari in colon. Grasimile biliare pot afecta tesutul care captuseste intestinul gros si poate creste cantitatea de substante chimice daunatoare in intestine.
Daca este depistat din timp si acest tip de cancer poate fi vindecat.
Simptomele acestui tip de cancer sunt: senzatie de discomfort, greata, varsaturi, balonare, diaree, sangerari, gaze, dureri, oboseala, mucus in scaun, scadere in greutate. Insa atentie, nu toate persoanele care prezinta aceste simptome au cancer colorectal. Cele mai frecvente simptome care apar sunt sangerarile si schimbari ale tranzitului intestinal. Cel mai bine este sa consultati un medic care va poate face un test cu ajutorul unei manusi introduse in anus pentru a vedea existenta unor nodului posibil cancerosi.



Esofagul este un tub gol prin care se transportă hrană şi lichide din gât spre stomac. Cancerul esofagian este reprezentat de celulele canceroase localizate la nivelul esofagului.
Cancerul care începe în esofag este de două tipuri: de tip carcinom şi de tip adenocarcinom. Carcinomul apare în celulele ce căptuşesc esofagul. Acest tip de cancer apare în partea superioară şi medie a esofagului. Adenocarcinomul se dezvoltă de obicei în ţesutul glandular din partea inferioară a esofagului. Tratamentul este acelaşi pentru ambele tipuri de cancer esofagian.

Factorii de risc nu se cunosc cu exactitate.
Studiile arată că următorii factori duc la creşterea riscului de apariţie a cancerului esofagian:
- vârsta - majoritatea bolnavilor au peste 60 de ani.
- sexul - este mai frecvent la barbaţi.
- fumatul - este unul din cei mai importanţi factori de risc.
- consumul de alcool - este de asemenea un factor major de risc, în special dacă se asociază cu fumatul.
- iritaţie de durată - la baza esofagului, din cauza acidului din stomac care urcă şi irită
ţesuturile. Celulele din această zonă irită, cu timpul se modifică şi tind să pară asemănătoare celulelor care căptuşesc stomacul. Aceasta, este o stare premalignă care poate evolua într-un adenocarcinom.
- alte tipuri de răniri ale esofagului, ca: îngurgitarea de leşie, substanţe caustice.
- istoria medicală a pacientului - cel care a avut un cancer în zona capului, gâtului prezintă riscul de a avea un cancer esofagian.

Tratamentul se recomandă în funcţie de mărimea tumorii, localizarea şi extinderea ei, precum şi de starea de sănătate a pacientului. Tratamentul aplicat pacientilor diagnosticati cu cancer esofagian poate fi: operatia, radioterapia, chimioterapia, terapia cu laser, terapia fotodinamica. Efectele secundare in urma tratamentului sunt multiple: dureri ale gurii, buzelor, abdominale, durere la respiratie, tuse, diaree, uscaciune a gurii, dificultati de inghitire, pierderea parului, senzatie de greata, mancarime a pielii.
Este o încercare grea a trăi cu o asemenea boală. Persoanele cu cancer, pe lângă durerea fizică, trebuie să facă faţă gândurilor negre, sentimentelor de frică, deznădejde. Familia, medicii, asistenţii medicali şi sociali sunt cei care trebuie să asigure prin înţelegere, dragoste, răbdare, climatul de pace.



Cancerul de stomac apare cu o frecvenţă deosebită. El se manifestă cu precădere la persoanele de vârsta mai înaintată. Şansele de vindecare sunt excelente dacă boala este descoperită în faza timpurie. În stadii avansate prognoza este desigur mult mai sumbră.

Factori care măresc riscul îmbolnăvirii cu cancer la stomac
Cauzele nu se cunosc cu exactitate, dar cu siguranţă următorii factori joacă un rol important :
- Consumul de alcool
- Nicotina
- Alimentele afumate
- Alimentele prăjite, în speţă grătarele
- Alimente alterate, cu precădere pâinea mucegăită

Este posibilă prevenţia ?
O alimentaţie şi un stil de viaţă sănătos reduc probabil pericolul îmbolnăvirii, însă nu avem o garanţie a eliminării cancerului prin aplicarea măsurilor preventive. Cu toate acestea recomandăm păstrarea alimentelor în frigider la temperatura de 4°C precum şi aruncarea de alimente alterate (pâine, marmeladă) chiar dacă o mică parte este afectata.

Endoscopia, metodă de consultare
Cancerul de stomac nu cauzează suferinţe tipice. Din această cauză se impune o examinare bine direcţionată la pacienţii cu risc. Dintre metodele de analiză, endoscopia (examinare cu o sondă flexibilă) este cea mai indicată. Această examinare ne permite identificarea unor modificări mici şi chiar a celor mai mici. Doar în felul acesta se pot distinge tumorile benigne (inofensive) de cele maligne (canceroase).

Atenţie la semnele de avertizare:
Durerile care durează mai mult, respectiv peste 3 săptămâni, trebuie neapărat examinate:
În primul rând : senzaţia de presiune sau de durere în partea superioară a stomacului, lipsa poftei de mâncare, greaţa, vărsături, pierderea în greutate, respingerea şi refuzul preparatelor din carne, saţietate după primele înghiţituri, scaune cu sânge sau de culoare neagră.

Cum se face tratamentul ?
Operaţia este iminentă, extinderea ei fiind în strânsă dependenţă de stadiul bolii. Complementar se aplică, de regulă, un tratament de chimioterapie şi radioterapie.



Alterarea vocii şi răguşeala (disfonia) reprezintă oportunitatea de a atrage atenţia asupra unor afecţiuni ale corzilor vocale, care pot semnifica şi cancer. În lumea laringologilor există o lege de aur: orice răguşeala, care nu cedează în 2-3 săptămâni la un tratament simptomatic obişnuit, trebuie adresată laringologului pentru a preveni un eventual cancer.

Simptome
În cancerele cu localizare sub corzile vocale (subglotice), disfonia se instalează tardiv, manifestarea iniţială fiind dispneea (dificultate în respiraţie), care este permanentă sau intermitentă şi se agravează la eforturile fizice. În localizarea supraglotică dificultatea şi
devierea la deglutiţie, reprezintă simptomul major. Alături de acestea apar alte simptome
subiective: jena faringo-laringiană, senzaţie de corp străin hipofaringian (în partea inferioară a faringelui), tulburări parestezice (pacientul nu simte o parte a gâtlejului), dureri cu localizare otică (în ureche).

Diagnostic
Diagnosticarea precoce este foarte importantă. Precocitatea descoperirii cancerului este interdependentă cu prognosticul (evoluţia ulterioară): cancerul de laringe, descoperit în prima fază, poate ajunge la 70% de vindecări cu durata peste 5 ani. Etapele diagnosticului sunt: persistenţa şi agravarea în timp a unuia din simptomele descrise.

Preventia
Pentru a preveni apariţia cancerului laringian, trebuie să ne ferim de fumat – atît fumatul activ cît şi cel pasiv, de alcool, suprasolicitare vocală, stres.

Tratamentul
Tratamentul se face în funcţie de mărimea tumorii, gradul de extindere, vârsta bolnavului, prezenţa altor boli, dorinţa bolnavului. Majoritatea cazurilor se tratează cu o metodă chirurgicală şi radioterapie. Chimioterapia şi imunoterapia pot fi utilizate cu rol pregătitor înaintea operaţiei, având rolul de a micşora tumora pentru a putea fi operată.



Dintre bolile care ne ameninţă în acest început de mileniu, cancerul este pe locul doi, după bolile cardiovasculare. Între tipurile de cancer, cel mamar este pe locul 1 la femeile cu vârsta cuprinsă între 35 – 64 de ani.
Tumorile pot fi benigne (bune) şi maligne (rele). Tumorile benigne sunt alcătuite din celule care nu se răspândesc în alte părţi ale corpului, dar pot produce presiuni asupra organelor şi ţesuturilor din jur după ce au crescut local. Celulele din tumorile maligne, sau canceroase au capacitatea de a se răspândi în organul de origine, şi dacă nu sunt tratate, îl pot invada şi distruge.

Care ar fi cauzele cancerului de sân?
Cauzele cancerului de sân nu sunt complet elucidate dar este cert că anumite femei par să fie la un risc crescut pentru apariţia bolii.
Acestea pot fi:
- Femei cu istoria familială a cancerului de sân, ovar sau colon la rudele de prim grad: mama, sora, fiica;
- Femeile care nu au avut copii, sau au avut prima sarcină la termen la o vârstă târzie, peste 30 de ani, femei care nu au alăptat;
- Femeile a căror ciclu menstrual a debutat precoce, la 12 ani sau mai precoce şi a căror menopauză s-a instalat tardiv, peste 50 de ani;
- Femeile supraponderale, obeze, care consumă alimente bogate în grăsimi animale;
- Utilizarea anticoncepţionalelor şi riscul cancerului mamar este o întrebare încă nerezolvată pe deplin. Dar este cert că utilizarea lor la o vârstă tânără, un timp îndelungat (peste 5 – 8 ani), împiedică apariţia primei sarcini la termen fenomen ce pare că ar proteja femeia de apariţia cancerului mamar. Pe de altă parte, compoziţia actuală a contraceptivelor orale, prin dozele mici de estrogeni şi progesteroni, nu numai că nu este dăunătoare, dar le face utile în tratamentul bolilor benigne ale sânului.
- În sfârşit, de multe ori suntem întrebaţi dacă o lovitură în sân poate provoca apariţia cancerului? Traumatismul prin el însuşi nu provoacă apariţia cancerului, dar poate fi un element revelator al unor modificări incipiente şi latente.

Semnele şi simptomele cancerului de sân
Când ne putem gândi la un posibil cancer de sân şi nu avem voie să întârziem la o consultaţie de specialitate? Atunci când constatăm unul din următoarele semne:
- Prezenţa unui nodul sau unei tumori la nivelul sânului. Aproximativ 90% din femeile cu cancer de sân îşi constată singure o tumoră. Dar să nu ne speriem, nu toţi nodulii sunt cancer, 9 din 10 nu sunt cancere. La vârsta tânără pot fi tumori benigne, aşa numitele fibroadenoame, la vârste premenopauzale macrochiste banale, la femeile tinere care au alăptat relativ recent, nodulul poate avea un conţinut gros lăptos, numit galactocel.
- Alte modificări ale sânului care trebuie să vă alerteze sunt: modificări ale formei şi dimensiunii sânului, în sensul măririi sau retracţiei sânului; prezenţa unei adâncituri sau godeu la nivelul pielii sânului, ca şi modificările de culoare ale acesteia, care pot fi expresia unei interesări cutanate, paratumorale.
- De asemenea, trebuie să ne atragă atenţia modificările de la nivelul mamelonului, cum ar fi: retracţia mamelonului şi înfundarea lui; prezenţa unei leziuni mamelonare exematiforme, sau prezenţa unei secreţii mamelonare sanghinolente spontane, care pătează lenjeria.
- Altă zonă de supravegheat este aceea de la nivelul subraţului, sau aşa numita regiune axilară, unde o bombare poate fi expresia unui ganglion mărit ca volum. Ganglionii măriţi din această regiune, ca şi cei din zona supraclaviculară, pot determina apariţia braţului gros, aşa numitul edem de braţ.

Preventia cancerului de san
În contextul multitudinii factorilor cauzali şi a complicatelor mecanisme de apariţie a bolii, prevenirea cancerului mamar pare o problemă dificilă dar nu imposibil de realizat. Stă în puterea noastră să încercăm o schimbare a modului de viaţă, să conştientizăm căile prin care am putea evita boala.

Recomandări ale Uniunii Internaţionale de Luptă Contra Cancerului pentru profilaxia cancerului
- Respectarea unui regim alimentar echilibrat şi variat.
- Evitarea regimurilor alimentare uniforme, cu repetarea aceloraşi mâncăruri. De asemenea luarea cu prudenţă a aceloraşi medicamente, perioade lungi de timp.
- Evitarea exceselor alimentare şi în special a grăsimilor.
- Evitarea excesului de alcool.
- Renunţarea la fumat.
- Asigurarea zilnică a unui aport optim de vitamină: A, C şi E şi includerea în alimentaţie a unor produse cu reziduuri fibroase.
- Evitarea excesului de alimente sărate sau afumate şi renunţarea la obiceiul de a ingera
lichide foarte fierbinţi.
- Evitarea mâncărurilor arse şi excesul de alimente fripte.
- Evitarea mâncărurilor fermentate / alterate, care nu sunt în mod intenţionat astfel preparate.
- Evitarea expunerilor excesive la soare.
- Evitarea surmenajului fizic şi psihic şi practicarea cu regularitate a exerciţiilor fizice şi a sportului.
- Folosirea frecventă a duşurilor şi a băii.

Autoexaminarea sanilor este de departe cea mai buna metoda de a depista cancerul mamar din timp. Iata cateva sfaturi pentru femei:
- Pentru tinerele femei o primă sarcină la termen până la 25 de ani, paralel cu o instruire în vederea alăptării copilului pe o perioadă de 9-12 luni.
- Pentru femeile de vârstă mijlocie, deprinderea de a-şi autopalpa sânii, eventual o mamografie de bază în jurul vârstei de 35 de ani.
- Pentru femeile perimenopauzale şi în postmenopauză, prezentarea cu regularitate la o consultaţie de specialitate, profilactică la 1-2 ani.
- Pentru toate vârstele, o informare exactă asupra existenţei cancerului la rudele de gradul I şi II şi participarea la toate acţiunile de depistare.

Dacă observaţi una din următoarele schimbări, contactaţi cât mai urgent medicul:
• Modificarea aspectului sânilor: încreţituri, ondulaţii, adâncituri, cute sau gropiţe ale pielii, sau apariţia unui nodul în sân;
• O modificare a formei, mărimii sau lejerităţii de mişcare a unui sân în comparaţie cu celălalt;
• Înroşirea şi asprirea suprafeţei mamelonului, secreţii maronii, sângerânde sau de altă culoare;
• Mameloane sau porţiuni de piele “împinse înăuntru”;
• Mărirea nodulilor limfatici de la periferia sănului sau sub axilă;
• O durere persistentă în sân;



Celulele noastre se reînnoiesc zilnic. În cursul expunerii la soare şi în special în cazul înroşirii pielii, procesul de reproducere a celulelor se opreşte, pielea îmbătrâneşte şi devine predispusă spre formarea melanomului (cancer de piele). Melanomul se formează fie în preajma aluniţelor, fie pe pielea normală. 40% din cei vizaţi se prezintă prea târziu la medic, când tumoarea este prea avansată pentru a putea fi operată şi vindecată. Neglijarea unui melanom timp de un an devine fatală.
Un melanom poate fi distins de o aluniţă prin regula « A, B, C, D, E » a celor 5 semne tipice
A = Asimetrie. Aluniţele sunt rotunde şi simetrice. Melanoamele cresc mai mult într-o direcţie
şi au un aspect asimetric
B = Brâu. Brâul de trecere dintre aluniţe şi piele este regulat. Melanoamele au marginile zimţate şi neregulate. Nu există un brâu de trecere între locurile cu coloraţie închisă şi piele
C = Colorit. Aluniţele au o coloraţie de la maro deschis spre maro închis. Melanoamele se caracterizează printr-o coloraţie diversă – maro, negru, roşu şi chiar tonuri de gri.
D = Diametru. Aluniţele rămân la fel de mari de-a lungul anilor. Melanomul creşte. Aluniţele inofensive sunt de regulă mici, melanoamele sunt mari.
E = Extindere. Melanoamele cresc repede, aluniţele încet.

Alte semne de recunoaştere a melanoamelor: inflamare, mâncărime, sângerare.
Pielea este diferită de la un individ la altul, ea putând fi grupată în 4 tipuri distincte : I, II, III, IV.
Tipul I este caracterizat de păr roşu, pistrui, piele şi ochi de culoare deschisă. Acest tip de piele necesită un factor ridicat de protecţie 12-15.
Tipul II – blond, cu ochi albaştri şi piele de culoare deschisă. Se înroşeşte la soare dar se bronzează mai greu. Acest tip de piele necesită un factor ridicat de protecţie 8-10.
Tipul III – brunet. Se înroşeşte câteodată, dar se bronzează totdeauna. Acest tip de piele necesită un factor de protecţie 4-6.
Tipul IV – părul şi pielea de culoare închisă. Nu se înroşeşte niciodată, dar se bronzează întotdeauna. Acest tip de piele necesită un factor de protecţie - 4.
Ochii trebuie protejaţi de ochelari cu un factor de protecţie de 50-90% inscripţionat pe ei. Ochelarii de culoare închisă sau foarte scumpi nu ne protejează neapărat de radiaţia ultravioletă agresivă.
Bronzatul în solarii este la fel de dăunător şi poate cauza melanoame, prin procesul de accentuare a fenomenului de îmbătrânire a pielii pricinuit de razele UV de tip A. Copiii şi adulţii cu pielea de tipul I şi II nu trebuie să se expună în nici un caz radiaţiei solariilor. Medicii recomandă tuturor persoanelor evitarea solariilor. Cei care totuşi doresc să o facă ar trebui să ţină cont de următoarele recomandări :
• Câteva ore înainte de expunere să îndepărteze toate cosmeticele de pe piele
• Să nu aplice pe piele uleiuri sau alifii de protecţie
• Iniţial să se expună un timp foarte scurt radiaţiei
• Să nu depăşească niciodată timpul maxim, ci să rămână totdeauna sub această limită
• În cazul bolilor de piele sau administrare de medicamente să ceară întâi sfatul medicului.

Bebeluşii, copiii şi soarele
Fiecare copil are nevoie de aer şi de soare, pentru a creşte sănătos, dar pentru aceasta ajung câteva minute de expunere indirectă. Nou născuţii şi bebeluşii trebuie să stea mereu la umbră. Iar pentru copii trebuie respectate următoarele recomandări : cel mai bine şi mai ieftin este ca : inaintea împlinirii vârstei de un an, cremele solare să se aplice doar în cazuri excepţionale. Să protejaţi copilul cu umbreluţă sau îmbrăcându-l cu cămăşuţă, pantalonaş, şepcuţă.

Preventia cancerului de piele
Pentru prevenţia cancerului de piele şi pentru liniştea dvs efectuaţi periodic un autocontrol al pielii:
1. Controlaţi-vă faţa, în mod special nasul, buzele, gura şi urechile;
2. Controlaţi-vă pielea capului. Ajutaţi-vă pentru aceasta de un uscător de păr şi palpaţi fiecare regiune a capului;
3. Examinaţi-vă pe toate laturile mâinile, coatele, palmele, intre degete şi sub unghii, axilele;
4. Examinaţi gâtul, umerii, pieptul, partea de sus a corpului;
5. Priviţi-vă spatele, partea de jos a corpului, picioarele ajutându-vă de o a doua oglindă;



Plămânul este parte a aparatului respirator care ne permite să respirăm. Plămânii au aspectul unor ţesuturi spongioase de culoare roz - gri. Cel drept este puţin mai mare decât cel stâng, fiind compus din 3 lobi. Plămânul stâng este format din 2 lobi, inima ocupând şi ea un loc în partea stângă a toracelui. Cancerul de plămân la fel ca celelalte forme de cancer, apare ca urmare a dezvoltării necontrolate a celulelor nespecifice. Tumorile pot fi benigne sau maligne. Cele benigne nu se extind şi nu periclitează viaţa. Ele pot fi îndepărtate prin intervenţie chirurgicală fără a se reface.
Tumorile maligne sunt cancerigene. Ele pot invada şi distruge ţesuturile şi organele învecinate, sau se pot extinde în alte părţi ale corpului. Forma extinsă într-o altă parte a corpului se numeşte metastază. Chiar şi în cazul extirpării cancerului prin operaţie şi / sau radioterapie, tumoarea poate reapărea, pentru că celulele cancerigene s-au răspândit în corp înainte de începerea tratamentului.

Simptome
Simptomul cel mai comun al cancerului pulmonar este tusea; cancerul în dezvoltare blochează pătrunderea aerului. În unele cazuri saliva conţine dâre de sânge. Un alt simptom este durerea de piept. Alte manifestări ar fi răguşeală sau dificultatea în a respira. Repetate atacuri de pneumonie, bronşite pot, de asemenea, semnala prezenţa cancerului. Şi la fel ca toate formele de cancer, cel pulmonar creează senzaţia de oboseală, lipsa poftei de mâncare şi scăderea în greutate. În acelaşi timp aceste simptome se pot datora extinderii cancerului la alte organe.

Dacă prezentaţi următoarele semne, este cazul sa mergeţi la medic:
- Infecţii pulmonare repetate care nu răspund la antibiotice în decurs de trei săptămâni;
- Creşterea intensităţii tusei dumneavoastră;
- Creşterea cantităţii de flegmă / spută pe care o produceţi;
- Sputa are o culoare sângerie;
- Vă pierdeţi vocea, deşi gâtul e sănătos;
- Greutate în respiraţie;
- Dureri în piept;
- Umflături faciale şi / sau în gât;
- Pierdere în greutate sau oboseală inexplicabilă;

Diagnostic
Diagnosticarea începe cu o examinare fizică efectuată de medicul de familie. Sunt mai multe teste pe care el le poate solicita, în vederea confirmării diagnosticului de cancer pulmonar. Radiografia toracică e importantă în detectarea bolii, făcându-se prin tomografie, bronhogramă şi angiogramă.
În cazul confirmării diagnosticului de cancer pulmonar este recomandabilă declanşarea tratamentului într-un spital dotat cu toate resursele necesare unei terapii efective, de la bun început.

Tratament
Formele de tratament pot fi: operaţie, terapie prin iradiere şi chemoterapie, adesea combinate. În cazul în care tumoarea are dimensiuni reduse, nu s-a răspândit în ţesuturile învecinate şi nu s-a metastazat, se recomandă intervenţia chirurgicală cu îndepărtarea tumorii.
În întreaga lume se fac cercetări asupra depistării într-o fază incipientă a cancerului pulmonar, a unor noi tipuri de tratament, utilizarea de citostatice, precum şi imunoterapia.



Deşi nu atât de frecvent ca şi cancerul de prostată, cancerul testicular se înscrie în rândul tipurilor de boli neoplazice ce afectează populaţia masculină.

Riscuri
Aproximativ 3% dintre nou născuţii la termen, de sex masculin şi 30% dintre cei nascuti prematur prezintă o incompletă coborâre a testiculelor. Coborârea definitivă are loc între vârsta de 6 săptămâni şi 3 luni. Criptorhidismul persistent (necoborârea) reprezintă cam 10% din cazurile de incidenţă a cancerului.Poziţia contralaterală a testiculelor este factorul de origine a aproximativ 15-20% din cazurile de cancer testicular. Acest risc se poate modifica prin intervenţie chirurgicală.
Hernia inghinală apărută în special în copilărie a fost asociată cu creşterea riscului de dezvoltare a cancerului testicular la vârsta adultă. Hernia e asociată de obicei cu incompleta coborâre a testiculelor şi în acest caz este posibilă apariţia cancerului.
Alt risc de cancer ar putea fi atrofia testiculelor, atrofie ce se datorează orhitei virale cel mai adesea.
Dintre bolile congenitale şi genetice unele pot fi asociate cancerului testicular; astfel ar fi :
hipospodias, aplazia gonadei, disgenezie gonadală mixtă (de obicei asociată cu incomplete coborâre a testiculelor sau incomplete masculinizare). Deşi evidenţele nu sunt concludente, s-ar putea ca şi factorii socio-economici şi demografici să influenţeze declanşarea cancerului testicular. Astfel meşteşugarii, muncitorii agricoli şi petrochimiştii sunt expuşi într-un grad mai ridicat riscului de îmbolnăvire.

Diagnostic
Diagnoza timpurie şi tratamentul prompt al criptorhidiei reduce riscul de cancer testicular, în special cea depistată înaintea vârstei de 6 ani; cea depistată între 6 şi 10 ani rămâne un factor de risc, iar cea diagnosticată după vârsta de 10 ani necesită intervenţie chirurgicală - orhectomie (extirpare).

Recomandari
Tinerii, încă de la vârsta pubertăţii trebuie învăţaţi cum se auto-examinează testiculele şi
asupra necesităţii de a se adresa medicului curant de îndată ce apar suspiciuni. Se recomandă palparea testiculelor în cadrul examenului medical periodic.



Prostata este plasată în partea de jos a vezicii urinare şi înconjoară porţiunea superioară a canalului urinar. Ea produce un lichid care se amestecă cu spermatozoizii produşi în testicule la ejacularea spermei. Prostata nu influenţează potenţa sexuală.
La bărbaţii trecuţi de 50 de ani apar modificări ale ţesutului prostatei, care conduc la creşterea volumului acesteia. Aceasta însă nu este echivalent unei îmbolnăviri. Mărirea prostatei poate conduce la o îngustare a canalului urinar. Jetul de urină devine mai slab, nevoia de urinare mai frecventă şi apar tulburări în cursul eliminării urinei. Aceste aspecte pot fi tratate. Concomitent şi independent de aceasta poate apărea o tumoare canceroasă, care nu este condiţionată de stilul de viaţă sau de activitatea sexuală. Iniţial nu se manifestă alte semne.

Simptome:
- Nevoia frecventă de urinare, chiar şi noaptea
- Jetul de urină este mai slab, vezica nu se goleşte complet;
- Picurarea urinei, ceea ce înseamnă nevoia frecventă de urinare şi reducerea urinei evacuate;
- Dureri la urinat;
- Dureri de şale (dureri lombare);
- Sânge în urină;
Dacă se manifestă o îmbolnăvire a prostatei nu trebuie să vă gândiţi neapărat la cancer. Luaţi legătura cu medicul, discutaţi cu el temerile şi bănuielile dvs. Tratamentul medicamentos vă poate vindeca. Chiar şi în cazul unui cancer de prostată, creşte capacitatea de vindecare cu depistarea cât mai timpurie a bolii.

Tratament
Metodele de tratare a bolii sunt intervenţiile chirurgicale, terapia hormonală, chimioterapia, iradierea sau metode combinate. Dacă intervenţiile chirurgicale se fac într-un stadiu incipient al bolii, vindecarea este garantată.

Dieta şi stilul de viaţă al pacienţilor
Acesta presupune linişte, evitarea stresului, alternanţa între activitate şi odihnă, evitarea eforturilor fizice susţinute, dar nu şi a mişcării (sport lejer, mers pe jos), evitarea sedentarismului (în special a şederii îndelungate pe scaun), prevenirea constipaţiei prin infuzii cu efect laxativ, evitarea reţinerii voluntare îndelungate a micţiunii, consumarea de lichide în cantitate redusă în cursul serii. Dietoterapia va cuprinde un regim alimentar variat, predominant vegetarian, cu un procent scăzut de grăsimi. Se recomandă consumul de legume şi fructe bogate în vitamine şi minerale, în special: afine (100–200 g pe zi), coacăze negre (100 g pe zi), banane. Sunt indicate seminţele de dovleac precum şi sucurile naturale. Se va evita strict fumatul şi consumul de băuturi alcoolice tari. Sunt recomandate suplimente nutritive - vitamine (în special complexul B, C şi E) şi săruri minerale (zinc, potasiu, magneziu, calciu şi seleniu).



Oasele susţin şi protejează organele interne, au rol de pârghie şi suport pentru ca muşchii să realizeze mişcare, produc şi stochează globulele roşii în măduva osoasă.
Cancerul care apare în oase se clasifică în două categorii, după locul apariţiei: cancer osos primar – adică tumoarea se formează direct în os, sau cancer osos secundar caracterizat de apariţia unor tumori localizate în sistemul osos care reprezintă metastazele unei forme de cancer apărut în altă parte a corpului.

Tipuri de cancer osos
Cel mai des întâlnit tip de cancer, osteosarcomul, se dezvoltă în ţesuturi noi şi în oasele aflate în dezvoltare. Un alt tip de cancer, condrosarcomul apare în cartilaje. S-a dovedit că sarcomul Ewing, o altă formă de cancer osos apare în ţesuturile nervoase imature din măduva osoasă. Osteosarcomul şi sarcomul Ewing tind să apară cel mai frecvent la copii şi adolescenţi, în timp ce condrosarcomul se produce cel mai adesea la adulţi.

Riscurile cancerului osos
În ciuda faptului că nu se cunosc cu certitudine cauzele ce determină apariţia cancerului osos, se pot enunţa o serie de factori care pot expune o persoană la un risc crescut de îmbolnăvire. Astfel, cancerul osos apare mai frecvent la copii şi adulţii tineri, în special după expunere la radiaţii sau tratament chimioterapic. Adulţii cu boala Paget, o formă de cancer caracterizată prin dezvoltarea anormală a noilor celule osoase, au un risc mai mare de a dezvolta un osteosarcom. Un număr mai mic de cazuri de cancer osos sunt datorate eredităţii. De exemplu copiii care moştenesc retinoblastomul (formă neobişnuită de cancer la ochi), sunt expuşi unui risc mai mare de a dezvolta osteosarcom.

Simptome
Cel mai des întâlnit şi supărător simptom al cancerului osos este durerea. Totuşi simptomele pot varia în funcţie de localizarea şi mărimea tumorii. Tumorile care apar în articulaţii sau în apropierea acestora pot cauza umflături sau sensibilitate în zona afectată. Cancerul osos poate, să afecteze mişcările normale şi poate slăbi structuta oaselor, ducând ocazional la fracturi. Alte simptome pot include epuizare, febră, pierdere în greutate şi anemie. Nici unul din aceste simptome nu reprezintă un semn sigur de cancer. Ele pot fi cauzate şi de alte boli, mai puţin grave. Este foarte important să fie consultat un medic.

Tratament
Opţiunile de tratare depind de tipul, mărimea, locaţia şi stadiul de evoluţie al cancerului, de vârsta şi starea de sănătate generală a persoanei. Cel mai adesea, tratamentul principal îl constituie operaţia. Deşi amputarea unui membru este uneori necesară, chimioterapia efectuată pre- sau postoperator, a facilitat adesea păstrarea membrelor. Când este posibil, chirurgii evită amputarea şi îndepărtează doar secţiunea canceroasă a osului şi o înlocuiesc cu un dispozitiv artificial numit proteză. Chimioterapia şi radioterapia sunt utilizate adesea, fie asociate, fie ca tratament unic.