Peste caramelizat

Peşte caramelizat


Avem nevoie de:

- 5-6 bucăţi de peşte (tăiaţi somnul în bucăţi de circa 2 cm grosime)
- o ceaşcă de sos de soia
- o ceaşcă de ulei de măsline
- 2 ceşti de miere
- cimbru
- 1 legătură de pătrunjel
- 100 gr de migdale tocate şi întregi

Aşezăm peştele în tava pe pat de pătrunjel (toată legătura). Amestecăm mierea cu sosul de soia, uleiul de măsline, migdalele tocate şi cimbrul până obţinem un dressing omogen. Turnăm toată cantitatea peste bucăţile de peşte având grijă să le întoarcem pe ambele părţi. Introducem tava la frigider şi lăsăm peştele la marinat 12 ore. De asta sugerez să faceţi operaţiunea seara, ca să-l puteţi găti pentru prânz a doua zi. După cele 12 ore, presărăm peştele cu migdale întregi şi tocate dacă mai avem şi apoi introducem tava la cuptorul preîncălzit şi o lăsăm circa 30 de minute întorcând pe la jumatatea timpului, peştele pe partea cealaltă.

Au făcut o crustă foarte interesantă, dulce de la miere, sărată de la sosul de soia şi foarte aromată de la uleiul de măsline şi cimbru. Pătrunjelul şi migdalele au amplificat toate aromele şi dintr-o mâncare super simplă a ieşit o adevarată delicatesă.