Internet Explorer 7 vulnerabil în faţa viruşilor | ||||
Utilizatorii celui mai popular browser, Internet Explorer, sunt sfătuiţi să folosească un alt navigator web până se vor remedia problemele grave de securitate apărute. Potrivit experţilor, computerele celor care folosesc Internet Explorer ar putea fi afectate de diverşi viruşi. Problemele grave de securitate cu care se confruntă Internet Explorer îl fac vulnerabil atacurilor. Conform BBC News, experţii Microsoft investighează problema de securitate şi pregătesc un program care să o rezolve. Aceştia au declarat: "Microsoft cercetează cazurile de atac asupra computerelor celor care folosesc Internet explorer." Cea mai vulnerabilă dintre variantele de Internet Explorer existente este varianta şapte. Însă, experţii nu exclud posibilitatea ca şi alte variante ale Internet Explorer să aibă probleme de securitate. În prezent, Internet Explorer este cel mai utilizat browser din lume. |