SIDA

Hiv, Sida

Ce sunt Hiv si Sida?
Cum se raspandeste (transmite) Hiv?
Cum nu se transmite Hiv?
Semne si simptome
Diagnostic
Complicatii
Tratament
Preventie
Mituri
Hiv, Sida pe scurt

................................................................................................................................................................

  • Ce sunt Hiv si Sida?


  • Virusul imunodeficientei umane cunoscut ca Hiv produce Sida prin infectarea si lezarea unor parti din apararea organismului impotriva infectiilor, si anume globulele albe cunoscute sub numele de limfocite, un tip de celule albe sanguine din sistemul imun al organismului (care lupta impotriva infectiilor) care se presupune ca lupta impotriva microbilor invadatori.
    Sida este o afectiune cronica, amenintatoare de viata, produsa de virusul imunodeficientei umane (Hiv). Prin lezarea sau distrugerea celulelor sistemului imun, Hiv interfera cu abilitatea corpului de a lupta eficient impotriva virusurilor, bacteriilor si fungilor care produc boli. Acest lucru va face mai vulnerabil la anumite tipuri de cancere si la infectii oportuniste la care in mod normal corpul ar rezista. Virusul ataca limfocitele specifice numite celule T helper (cunoscute si ca celule T), patrunde in ele si se multiplica. Astfel se distrug mai multe celule T, lucru care altereaza capacitatea organismului de a lupta impotriva germenilor si a bolii. Cand Hiv creste (adica prin automultiplicare), el dobandeste abilitatea de a-si modifica propria structura (mutatie). Aceasta mutatie permite virusului sa devina mai rezistent la terapia medicamentoasa anterior eficienta. Primul caz de Sida a fost raportat in 1981, dar poate ca boala a existat cu multi ani inainte fara a fi recunoscuta.
    ................................................................................................................................................................

  • Cum se raspandeste (transmite) Hiv?


  • Hiv este prezent in sange si secretiile genitale virtual la toti indivizii infectati cu Hiv, indiferent daca ei au sau nu simptome. Raspandirea virusului poate aparea cand aceste secretii vin in contact cu tesuturile, cum ar fi cele care captusesc vaginul, regiunea anala, gura sau ochii ( membranele mucoase), sau cu o leziune a pielii, cum ar fi o taietura sau o intepatura de ac.
    Cele mai obisnuite moduri de raspandire in intreaga lume includ contactul sexual, folosirea in comun a acelor, si transmiterea de la mame infectate la nou-nascuti in timpul sarcinii, al nasterii (travaliului) sau alaptarii la san. In cazuri rare virusul poate fi transmis prin transplanturi de organ sau tesut sau echipamente stomatologice sau chirurgicale nesterilizate. Transmiterea sexuala a Hiv a fost descrisa de la barbat la barbat, de la barbat la femeie, de la femeie la barbat si de la femeie la femeie prin raport sexual vaginal, anal sau oral.
    Cel mai bun mod de a evita transmiterea sexuala este abstinenta sexuala pana cand ambii parteneri ai unei relatii monogame sunt siguri ca nu sunt infectati cu Hiv. Deoarece e posibil ca testul pentru anticorpii Hiv sa dureze pana la 6 luni pana se pozitiveaza, ambii parteneri ar trebui sa fie testati la 6 luni dupa ultima lor expunere potentiala la Hiv. Daca abstinenta iese din discutie, urmatoarea metoda este de a folosi bariere din latex. Aceasta implica plasarea unui prezervativ pe penis imediat ce se obtine erectia pentru a evita expunerea la lichidele pre-ejaculatorii si ejaculatorii care contin virusul infectant. Pentru sex oral, ar trebuii folosite prezervative pentru felatie (contact oral cu penisul) si bariere din latex speciale pentru cunilingus (contact oral cu zona vaginala). Se poate folosi orice bucata de latex care impiedica secretiile vaginale sa intre in contact direct cu gura. Desi acestea pot fi procurate ocazional, ele sunt cel mai adesea create prin decupare unui patrat dintr-o bucata de latex sau prezervativ.
    ................................................................................................................................................................

  • Cum nu se transmite Hiv?


  • Pentru a fi infectat cu Hiv, trebuie sa intre sange infectat in corpul dumneavoastra, sperma sau secretii vaginale. Nu puteti fi infectat prin contact obisnuit - imbratisare, dans, strangerea mainii - cu cineva care are Hiv sau Sida.

    De asemenea nu puteti fi infectat prin nici unul din urmatoarele moduri:

    - Intrarea in contact cu transpiratia sau lacrimile cuiva cu Hiv ori Sida.
    - Folosirea in comun a alimentelor, ustensilelor, prosoapelor sau lenjeriei de pat, a piscinei, a telefonului ori a scaunului de toaleta.
    - Prin muscatura de insecte de camera sau a tantarilor.
    - Prin sarutarea cuiva care este Hiv-pozitiv sau are Sida. Nu exista dovezi ca virusul se transmite prin sarut. Desi virusul este gasit cateodata in saliva oamenilor infectati cu Hiv, concentratia este foarte mica. In plus substantele natural inhibitorii din saliva ajuta la prevenirea transmiterii virusului.
    - Donarea de sange
    ................................................................................................................................................................

  • Semne si simptome


  • 1. Stadiul intai

    Perioada de incubatie (timpul dintre momentul cand o persoana este infectata cu Hiv si cand apar primele simptome) poate fi de cateva zile pana la cateva saptamani. Simptomele asemanatoare gripei sunt obisnuite in acest prim stadiu de infectie, care este numit sindrom retroviral acut.
    Simptomele de sindrom retroviral acut sunt frecvent gresit interpretate ca simptome ale unei alte infectii virale, cum ar fi gripa sau mononucleoza si pot include:

    * Crampe abdominale, greata sau voma.
    * Diaree.
    * Marirea ganglionilor din jurul gatului, din axile si regiunea inghinala.
    * Febra.
    * Cefalee.
    * Dureri musculare si articulare.
    * Eruptie cutanata.
    * Durere in gat.
    * Scadere in greutate.

    Nu se cunoaste insa de ce numai anumite persoane infectate cu Hiv dezvolta aceste simptome. Deasemenea nu se cunoaste daca aceste simptome au sau nu legatura in vreun fel cu evolutia ulterioara a bolii Hiv. Indiferent de situatie, persoanele infectate nu vor mai avea simptome dupa aceasta faza de infectie primara (vor fi asimptomatice). In timpul fazei asimptomatice, indivizii infectati vor sti daca sunt sau nu infectati doar daca isi fac un test pentru depistarea Hiv. De aceea, oricine ar fi expus la Hiv ar trebui sa se testeze chiar daca nu are simptome. Testarea Hiv poate fi facuta de un medic sau la un laborator de analize medicale.

    2. Al doilea stadiu

    Cand simptomele revin, acestea pot fi vagi si greu de descris.

    Simptomele includ:

    * Confuzie
    * Diaree sau alte modificari ale scaunului
    * Dificultati de concentrare
    * Tuse seaca
    * Oboseala
    * Febra
    * Pierderea apetitului
    * Afte bucale
    * Modificari ale unghiilor
    * Transpiratii nocturne
    * Umflarea ganglionilor limfatici de la gat, axile, si inghinal
    * Dureri la inghitire
    * Modificari de personalitate
    * Reactivari de herpes simplex
    * Lipsa de aer
    * Intepaturi, amorteli si slabiciune in membre
    * Pierdere in greutate neexplicata
    * Candidoza bucala, stomatita aftoasa

    3. Ultimul stadiu

    In timpul ultimului stadiu de infectie cu Hiv, boala progreseaza spre sindromul imunodeficientei dobandite sau Sida. Unele simptome de Sida sunt oboseala, scaderea in greutate, diareea, febra, transpiratiile nocturne, aftele bucale. In timpul acesta, va veti imbolnavi mai usor cu infectii oportuniste cum ar fi pneumonia.
    Timpul scurs de la infectia Hiv pana la dezvoltarea Sida variaza. Unii oameni dezvolta simptome, semnaland complicatiile Hiv care definesc Sida, in mai putin de un an de la infectare. Altii totusi raman complet asimptomatici dupa mai bine de 20 de ani. Timpul mediu pentru progresia de la infectia initiala la Sida este de 8 - 10 ani.
    ................................................................................................................................................................

  • Diagnostic


  • Sunt folosite doua teste de sange de rutina pentru a monitoriza persoanele infectate cu Hiv. Unul dintre aceste teste, cel care numara celulele CD4, stabileste statusul sistemului imunitar. Celalalt test care determina asa numita incarcatura virala, masoara direct cantitatea de virus.
    ................................................................................................................................................................

  • Complicatii


  • Infectia Hiv va slabeste sistemul imunitar, facandu-va susceptibil la un mare numar de infectii bacteriene, virale, fungice si parazitare. Puteti fi vulnerabil deasemenea la anumite tipuri de cancere.

    * Pneumonia bacteriana. Zeci de tipuri de bacterii pot produce pneumonie bacteriana, care se poate dezvolta singura sau dupa ce ati avut o infectie de tract respirator superior cum ar fi guturai sau gripa.

    * Complexul Mycobacterium avium (Cam). Aceasta infectie este produsa de un grup de bacterii numite intr-un cuvant - Cam. Bacteriile produc in mod normal infectii alte tractului respirator. Dar daca aveti infectie Hiv avansata iar numarul de limfocite CD4 este mai mic de 50, foarte probabil veti dezvolta o infectie sistemica care poate afecta aproape orice organ intern, inclusiv maduva osoasa, ficatul sau splina. Cam produce simptome nespecifice cum ar fi febra, transpiratiile nocturne, pierderea in greutate, durere de stomac si diaree.

    * Tuberculoza (Tbc). In tarile in curs de dezvoltare, Tbc-ul este cea mai obisnuita infectie oportunista asociata cu Hiv si cauza principala de deces la persoanele cu Sida.

    * Salmoneloza (infectia cu salmonella). Va puteti infecta cu acesta bacterie prin apa sau mancarea contaminata. Simptomele includ diaree severa, frisoane, durere abdominala si, ocazional, voma.

    * Angiomatoza bacilara. Rareori observata la persoanele neinfectate cu Hiv, acesta infectie apare pe piele mai intai ca petesii vinetii spre rosu deschis.

    * Citomegalovirusul (Cmv). Acest herpes virus obisnuit se transmite prin fluidele corpului cum ar fi saliva, sangele, urina, sperma si laptele. Mai mult de jumatate din populatia adulta a fost infectata, dar un sistem imunitar sanatos inactiveaza virusul, si acesta ramane dormitand in organism. Daca slabeste sistemul imunitar, virusul se reactiveaza, producand leziuni ale ochilor, tractului digestiv, plamanilor si altor organe.

    * Hepatita virala. Daca sunteti Hiv-pozitiv si aveti si hepatita, boala Hiv poate progresa mai rapid, si puteti dezvolta in plus toxicitate hepatica de la medicamente.

    * Herpes simplex virus (Hsv). Hsv, care in mod normal produce herpes genital, poate fi transmis in timpul unui raport sexual neprotejat, anal sau vaginal. Daca aveti Hiv, infectia cutanata este probabil mai severa decat la persoanele care nu au Hiv, iar leziunile se pot vindeca mai greu.

    * Papilloma virusul uman (Hpv). Acesta este una dintre cauzele cele mai frecvente de boala transmisa sexual. Daca sunteti Hiv-pozitiv, sunteti susceptibil in mod special la infectia cu Hpv si mai expus la infectii recurente. Infectia cu Hpv este serioasa in special pentru ca ea creste riscul femeii de a face cancer de col.

    * Leucoencefalopatia progresiva multifocala (Lpm). Lpm este o infectie extrem de grava a creierului produsa de virusul polio uman Jcv. Simptomele variaza si pot include probleme de vorbire, slabiciune pe o parte a corpului, pierderea vederii unui ochi, sau amortirea unui brat sau a unui picior. Lpm apare de obicei numai atunci cand sistemul imun a fost serios lezat.

    * Candidoza. Candidoza este o infectie obisnuit asociata cu Hiv.

    * Meningita cryptococica. Meningita este o inflamatie a membranelor si a lichidului care inconjoara creierul si maduva (meningele). Meningita cryptococica, cea mai obisnuita infectie a sistemului nervos central asociata cu Hiv, este cauzata de o ciuperca. Simptomele includ cefalee, febra inalta, redoarea (intepenirea) cefei si sensibilitate la lumina.

    * Pneumonia cu Pneumocystis carinii (Ppc). Aceasta este cea mai comuna infectie oportunista care apara in Sida.

    * Toxoplasmoza. Toxoplasmoza este cea mai obisnuita cauza de leziuni cerebrale la oamenii cu boala Hiv avansata.

    * Cryptosporidioza. Aceasta infectie este cauzata de un parazit intestinal care este gasit in mod obisnuit la animale. Va infectati cu el prin ingestia apei sau a alimentelor contaminate. Parazitul creste in intestine si caile biliare, ducand la diaree severa cronica la persoanele cu Sida.

    * Sarcomul Kaposi. Sarcomul Kaposi este o tumora a peretilor vaselor de sange. Este cel mai frecvent cancer depistat la persoanele Hiv-pozitive, in special barbati homosexuali si bisexuali dar este extrem de rar la persoanele neinfectate cu Hiv.
    ................................................................................................................................................................

  • Tratament


  • Pacientilor din zilele noastre li se administreaza un regim complex de medicamente care ataca Hiv in diverse stadii ale ciclului sau de viata. Acestea sunt cunoscute ca medicamente antiretrovirale.

    Ele includ:

    1. Inhibitorii de proteaza (Ip) inhiba activitatea unei proteaze, o enzima folosita direct de Hiv pentru a desface proteinele virale nascente, si astfel impiedica asamblarea finala a virionilor Hiv.
    Inhibitorii de revers - transcriptaza (Irt) inhiba activitatea revers - transcriptazei, o enzima de care Hiv are nevoie pentru a realiza infectarea unei celule. Lipsa acestei enzime impiedica Hiv sa construiasca Adn-ul pro-viral pe baza Arn-ului propriu.

    Acestia se gasesc sub trei forme:
    - inhibitorii de revers - transcriptaza nonnucleozidica (Irtnn),
    - inhibitorii de revers - transcriptaza nucleozidica analoga (Irtna)
    - inhibitorii de revers - transcriptaza nucleotidica analoga (Irtnta)

    2. Inhibitorii de intrare inhiba intrarea virusului in celula interactionand direct cu receptorul viral si evitand fuziunea membranei virale cu membrana celulei tinta.
    Sunt implicate multe probleme in stabilirea unei scheme de tratament pentru Hiv. Fiecare medicament eficient are si efecte adverse adesea serioase iar cateodata amenintatoare de viata prin ele insele. Efectele adverse obisnuite includ greata si diaree severe, leziuni hepatice pana la insuficienta hepatica si icter. Orice tratament necesita teste sanguine periodice pentru a determina eficacitatea continua (in termeni de numar de celule T si incarcatura virala) si functia hepatica.
    Recent, s-a pus accent pe prevenirea transmiterii la persoanele neinfectate care sunt expuse accidental prin administrarea precoce a terapiei antiretrovirale. Recomandarea curenta este ca lucratorii din sistemul sanitar care se inteapa accidental cu un ac de la o persoana infectata sa ia medicatie antivirala timp de 4 saptamani pentru a reduce riscul de infectie.
    ................................................................................................................................................................

  • Preventie


  • Nu exista nici un vaccin care sa previna infectia Hiv si nici vreo metoda de a vindeca Sida. Dar este posibil sa va protejati pe dumneavoastra si pe ceilalti de infectie. Aceasta inseamna sa va educati in ceea ce priveste Hiv si sa evitati comportamentele care permit lichidelor infectate cu Hiv - sange, sperma, secretii vaginale si lapte uman - sa intre in corpul dumneavoastra.

    Daca sunteti Hiv-negativ

    Urmatoarele masuri va pot ajuta sa va feriti de a fi infectati cu Hiv :

    - Educati-va pe dumneavoastra si pe ceilalti. Asigurati-va ca intelegeti ce este Hiv si cum se transmite virusul. La fel de important este sa va invatati copiii despre Hiv.
    - Cunoasteti statutul Hiv al fiecarui partener sexual. Nu va lansati in relatii sexuale neprotejate pana cand nu sunteti absolut sigur ca partenerul dumneavoastra nu este infectat cu Hiv.
    - Folositi un prezervativ nou, din latex sau poliuretan, la fiecare raport sexual.
    - Folositi ace sterile. Daca folositi ace pentru injectarea de medicamente asigurati-va ca sunt sterile si nu le folositi in comun. Luati in considerare sa apelati la ajutor pentru administrarea medicamentului dumneavoastra.
    - Testati-va cu regularitate. Daca sunteti femeie, faceti-va un test Papanicolau odata pe an.
    - Nu va complaceti. Deoarece medicamentele antiretrovirale potente au redus numarul de decese Sida in Statele Unite, ati putea crede ca infectia Hiv nu mai este o problema. Dar Hiv / Sida este inca o boala terminala pentru care nu exista vaccin sau vindecare. Singurul mod de a ramane sanatos este sa va protejati pe dumneavoastra si pe ceilalti de infectie.

    Daca sunteti Hiv-pozitiv

    Daca ati fost recent diagnosticat cu Hiv / Sida, urmand sfaturile urmatoare ii puteti proteja pe ceilalti:

    - Practicati sexul protejat.
    - Spuneti-i partenerului (partenerilor) dumneavoastra ca aveti Hiv.
    - Daca partenera dumneavoastra este insarcinata spuneti-i ca aveti Hiv.
    - Spuneti si altora care e necesar sa stie.
    - Nu folositi in comun ace sau seringi. Daca folositi droguri intravenoase, nu imprumutati niciodata ace sau serigi.
    - Nu donati sange sau organe.
    - Nu imprumutati lame de ras sau periute de dinti.
    - Daca sunteti insarcinata cereti ajutor medical imediat. Daca sunteti Hiv-pozitiva, puteti transmite infectia la copil. Dar daca primiti tratament in timpul sarcinii puteti reduce in mare parte riscul copilului.
    ................................................................................................................................................................

  • Mituri


  • "Sida si Hiv sunt acelasi lucru". Hiv este virusul care afecteaza gazda ceea ce duce la imunodeficienta. O stare de imunodeficienta este necesara pentru boala numita Sida. Anumite tipuri de boli care definesc Sida trebuie sa fie prezente pentru ca o persoana sa fie diagnosticata ca avand Sida. O persoana poate fi infectata timp de ani de zile fara sa dezvolte Sida. A avea infectie Hiv nu inseamna a avea Sida.

    "Hiv afecteaza doar homosexualii si pe cei care se drogheaza". Hiv poate infecta pe oricine. Nou-nascuti, femei, oameni peste 50 de ani, adolescenti, negri, albi, asiatici si hispanici. Comportamentul riscant poate duce la infectarea oricui.

    "Nu exista nici un risc la doua persoane deja infectate daca fac sex neprotejat". Timp de mai multi ani reinfectia Hiv (ori suprainfectia, cum a fost numita) a fost aratata ca o consecinta a raporturilor sexuale intre doi ameni infectati Hiv. Pe scurt, reinfectia apare cand o persoana care are Hiv se infecteaza a doua oara in timp ce are raporturi sexuale neprotejate cu o alta persoana infectata Hiv. Reinfectia a fost demonstrata in studii de laborator ca si in experimente pe animale. Si tot timp de ani de zile a fost greu de pus in evidenta dovada ca acest lucru se poate intampla in viata reala. Dar acum, dovezi coplesitoare au iesit la suprafata in studiile pe cazuri umane care au confirmat teama ca reinfectia Hiv poate aparea si poate fi foarte problematica pentru oamenii infectati cu Hiv.

    "Oamenii peste 50 de ani nu se infecteaza cu Hiv". Numarul persoanelor peste 50 de ani recent diagnosticate cu infectie Hiv este in crestere.

    "O femeie Hiv pozitiva nu poate da nastere unui copil sanatos". Hiv este cateodata transmis de la mama la fat, dar nu intotdeauna. Riscul este de cel putin 20-30% pentru transmiterea materno-fetala a Hiv. Nasterea prin operatie cezariana si medicamentele antiretrovirale, luate in timpul sarcinii, reduc riscul infectiei de la mama la copil. Infectiile post-partum prin alaptarea la san sunt deasemenea o problema, in special in tarile lumii a treia unde formulele de lapte nu sunt disponibile.
    ................................................................................................................................................................

  • Hiv, Sida pe scurt


  • * Virusul imunodeficientei umane (Hiv) este un tip de virus numit retrovirus, care infecteaza oamenii cand vine in contact cu tesuturile cum ar fi cele care captusesc vaginul, zona anala, gura sau ochii sau printr-o leziune a pielii.

    * Infectia Hiv este o boala care progreseaza in general incet in care virusul este prezent in toate stadiile de boala.

    * Au fost descrise trei stadii de infectie Hiv.

    1. stadiul initial de infectie (infectia primara), care apare in cateva saptamani de la dobandirea virusului, este adesea caracterizata drept asemanatoare gripei sau mononucleozei si se rezolva de obicei in cateva saptamani.
    2. stadiul de infectie cronica asimptomatica (insemnand o infectie de durata lunga fara simptome) care dureaza in medie intre 8 si 10 ani.
    3. stadiul de infectie simptomatica, in care sistemul imun al organismului (sau apararea) a fost suprimat si s-au dezvoltat complicatiile. Acest stadiu este numit sindromul imunodeficientei dobandite (Sida). Simptomele sunt cauzate de complicatiile Sida, care includ : infectii neobisnuite, cancere, pierdere severa in greutate si deteriorare intelectuala (numita dementa).

    * Cand Hiv creste (adica prin automultiplicare), el dobandeste capacitatea de a-si modifica propria structura (mutatie). Aceasta mutatie ii permite virusului sa devina mai rezistent la terapia medicamentoasa anterior eficienta.

    * Scopurile terapiei medicamentoase sunt de a preveni lezarea sistemului imun de catre virusul Hiv si de a opri sau intarzia progresia infectiei spre boala simptomatica.

    * Terapia pentru Hiv include combinatii de medicamente care scad multiplicarea virusului astfel incat tratamentul previne sau intarzie considerabil dezvoltarea rezistentei virale la medicamente.